La intersectia strazilor Sfinti, Calea Mosilor si Cernica din Bucuresti se ridica o bisericuta a carei istorie este legata atât de cea a orasului, cât, mai ales, de istoria culturii ortodoxe. Într-o duminică a anului 1812, intra cântăreţ în strana Bisericii cu Sibile din Bucureşti un flăcăuaş de numai 16 ani, venit din sudul Dunării. Tânărul pribeag avea să-şi pună amprenta asupra literaturii şi a muzicii culte româneşti din veacul al XIX-lea şi purta numele de Anton Pann.
Biserica cu Sibile – sau Biserica Sfinţilor – din mahalaua Fierea este unică în galeria aşezămintelor religioase din Bucureşti. Cele două denumiri i-au fost pe rând (şi împreună) atribuite, încă de la începuturile sale. Mai întâi a fost o biserică de la lemn, ctitorită la finele veacului al XVII-lea de un anume Pană şi de tatăl său, preotul Fiera (Fierea sau Hierea), care avea să intre mai târziu în mănăstire sub numele de Filotei Monahul (la 15 februarie 1696, ctitorii o închină Mitropoliei). Refăcută din zid de mitropolitul Daniil al Ţării Româneşti, în vremea lui Nicolae Mavrocordat, biserica este pictată la exterior cu personaje mai puţin obişnuite: 9 sibile şi 10 filosofi din Antichitate – nouăsprezece, cu totul.
Mahalaua Sfinților a făcut parte din sectorul central al orașului, numit Culoarea de Roșu, atunci când Bucureștiul a fost împărțit pentru prima oară în departamente administrative, la începutul secolului al XIX-lea. Era la marginea de nord-est a Culorii de Roșu devenit într-o singură generație, city-ul financiar al orașului modern.
Ce sunt sibilele? Şi ce caută filosofii greci pe fresca exterioară a unei biserici ortodoxe?
Istoricul Adrian Majuru explică rostul acestor picturi neobişnuite: biserica “a fost pictată în exterior cu imaginile unor filosofi antici precum Aristotel şi Platon. Este o recunoaştere a valorilor universale de gândire, pe care ortodoxia le-a acceptat încă de la început. Reprezentările acestor personaje antice sunt redate după canoanele bisericii răsăritene. De aceea, lumea obişnuită, de-a lungul veacurilor i-a asemuit pe filosofii antici cu sfinţii şi a numit această biserică, «Biserica cu Sfinţi». Dar mai este numită şi «biserica cu sibile» (…). Pereţii exteriori ai bisericii sunt zugrăviţi şi cu persoanje feminine antice, contemporane filozofilor amintiţi şi care se numeau «sibile». Sibilele erau în antichitate «cele prin care vorbeau zeii»; erau preotese şi prezicătoare deopotrivă, clarvăzătoare şi slujitoare ale oracolelor din lumea greco-romană. În antichitate erau întâlnite în toată zona mediteraneeană, iar creştinsimul timpuriu le-a cunoscut îndeaproape. Cel puţin din perspectiva acestor două detalii de reprezentare simbolică şi imagistică, biserica de pe strada Sfinţilor reprezintă o curiozitate istorică ce trebuie subliniată.”
Sibilele sunt profetesele care au prezis venirea Mântuitorului – iată motivaţia prezenţei lor nu doar pe frescele de la biserica din Capitală, dar şi la Voroneţ ori Suceviţa (unde profeteasa Sivila poartă veşminte de domniţă moldavă şi coroană pe cap), ca şi la multe biserici din Oltenia. La Bucureşti, reprezentarea cea mai bine păstrată este cea a sibilei Persica. Sibilele au pătruns în literatura populară românească în secolului al XVI-lea. Nicolae Mavrocordat, care a fost domnitor, pe rând, atât pe scaunul Moldovei cât şi pe cel al Valahiei, se pare că ar fi adus din celălalt principat pictorii pentru biserica despre care vorbim. Iar aceştia, impresionaţi de statura sibilelor şi a a învăţaţilor elini (păgâni, dar cu aură de sfinţi) de la bisericile Bucovinei, i-au aşezat la rândul lor în frescă.
Biserica de azi este zidita în anul 1728 pe locul vechi biserici a lui popa Herea (ieromonahul Filotei), care la 15 februarie 1696 a fost închinata Mitropoliei din Bucuresti si fostei Mitropolii din Târgoviste. Dania a fost întarita cu blestem de Patriarhul Antiohiei, Atanasie. Biserica a purtata dintr-un început hramul „Vovidenia”. Cu îngrijirile mitropolitului Daniil, în locul bisericii lui Popa Herea a fost ridicata o noua biserica din zid. Prin acest act s-a împlinit voia donatorului mentionata în actul de danie si anume, „ ca mitropolitii sa aiba a cautarea de sfânta biserica aceasta si purtarea grija ca de s-ar surpa s-au descoperi, den venitul bisericii si al mosiilor ei s-aiba a o ridica si a o acoperi si sa nu stea far- de preot”. Pisania de deasupra usii de la intrare ne mai povesteste ca acelasi mitropolit Daniil este ctitorul bisericii de azi care a cheltuit si pentru înfrumusetarea si pictarea acestui sfânt locas. Sibilele care înfrumuseteaza exteriorul bisericii au determinat ca biserica sa fie denumita de enoriasii ei (care nu stiau ce sunt sibilele) „Biserica cu Sfinti”, parohia de azi purtând numele Parohia „Sfinti”.
Între anii 1912- 1931 biserica a fost închisa. În acest timp i s-au facut cele mai însemnate reparatii. Pictura bisericii, în special cea din interior prezinta un deosebit interes. Dintre putinele biserici din tara biserica cu sfinti are si pictura exterioara. Cele 19 figuri, 10 sibile si 9 filozofi, au fost macinate de rastimpuri. Pictura exterioara nu mai este cea de la mitropolitul Daniil, caci a fost refacuta de câteva ori între anii 1897- 1931.
În anii 1992- 1993 pictura originala a fost redescoperita sub straturile de fum si cele adaugate în timpul reparatiilor anterioare
În pridvorul bisericii se afla doua pietre de mormânt, una în dreapta si alta în stânga. Dupa marturiile lui Nicolae Iorga s-ar afla în stânga tot neamul lui Popa Herea.
În pronaos se mai afla o piatra cu ramasitele pamântesti ale unor ctitori ai bisericii. In dosarul Mitropoliei Ungro-Vlahiei sunt pomenite si alte pietre de mormant, care insa nu s-au pastrat pana in zilele noastre.